Unde alergam in Bucuresti? Parcul Herastrau

Daca iti place sa alergi in parc, Bucurestiul iti ofera posibilitati multiple. Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai bune optiuni este Parcul Herastrau, atat pentru ca ofera conditii de alergare foarte bune, cat si pentru este usor accesibil (fie cu metroul pana la Statia Aviatorilor, fie cu autobuzele 131, 282, 301, 330, 331 sau 335) 😀

herastrau

O tura completa in jurul lacului, are circa 5.8km , pe asfalt existand si marcaje la fiecare km :D.  Turele lungi sunt un avantaj important, pentru ca nu apuci sa te plictisesti prea tare , si in plus peisajul este unul foarte frumos (asta daca nu cumva alergi prea tare si nu apuci sa il admiri :P). Daca esti la inceput, sau vrei sa alergi pe distante mai scurte, poti oricand sa reconfigurezi traseul, pentru ca sunt foarte multe alte rute posibile pe aleile parcului.

Terenul este plat (cu cateva mici urcari si coborari pe cele cateva poduri din jurul lacului sau la calea ferata), iar asfaltul este lipsit de gropi sau denivelari. Mai mult, se pare ca este un asfalt mai moale decat cel din Parcul Tineretului sau IOR, ceea ce inseamna ca articulatiile, genunchii, tendoanele, spatele sunt supuse unui stres mai mic :D.

Un alt avantaj este faptul ca cea mai mare parte a traseului este pe la umbra, deci, si daca te-ai trezit un pic mai tarziu , nu o sa fi supus unui chin suplimentar prea mare din partea soarelui . Nu am incercat inca, dar tinand cont ca parcul este destul de bine iluminat, s-ar putea alerga si dupa lasarea serii. Exista si cateva tasnitori cu apa, care spre deosebire de alte parcuri sunt si functionale, deci nu ai nevoie sa alergi cu sticla de apa dupa tine.

Principalul dezavantaj este ca in weekend-uri este destul de aglomerat, dar daca te duci suficient de dimineata nu este asa de rau. In plus exista si piste de biciclete, deci daca nu vrei sa alergi ai si posibilitatea sa pedalezi un pic (exista centru de inchiriat fix la intarea in parc). Evident…daca sti sa mergi pe bicicleta :D.

Cainii comunitari lipsesc aproape cu desavarsire…este unul din putinele parcuri din Bucuresti unde am vazut mai multe veverite decat caini :D.

Per total, Herastrau ofera conditii de alergare foarte bune. Asta daca nu cumva iti place sa simti cainele in spatele tau,  caz in care nu este un loc foarte bun pentru tine :P.

Advertisements

Unde alergam in Bucuresti ? Campus Politehnica

Stai in Bucuresti si vrei sa alergi ? Trebuie doar sa iti faci un pic de curaj sa iti iei o pereche de adidasi in picioare , sa lasi lenea la o parte si sa iesi afara, pentru ca locuri unde sa alergi sunt destule :D.  In functie de preferinte,  zona in care locuiesti sau distanta pe care vrei sa o parcurgi, poti opta pentru un parc, o pista de atletism sau pur si simplu pentru strazile si aleile din cartier 😀

Un loc bun de alergat este la intrarea in campusul Politehnicii.  Traseul pe care majoritatea celor care alearga in Politehnica il prefera, este rondul de la intrarea din Splaiul Independentei pana la Biserica Sfantul Grigorie Palama (cunoscuta in folclor si ca Biserica Sfantul Cinci :D) si inapoi. Daca ti se pare ca lungimea rondului (circa 675 de metri) este prea mica sau nu iti place sa te invarti prea mult in cerc , poti oricand sa maresti traseul pe aleile din campus. Doar sa nu fie foarte intuneric sau sa iti fie prea frica de haitele de caini pe care s-ar putea sa le intalnesti 😛

De obicei gasesti si alte persoane care alearga , insa locul nu este extrem de aglomerat :D. Asfaltul este bun, nu sunt gropi, deci nu exista riscul sa te accidentezi.  Trebuie doar din cand in cand sa mai fi atent la masini si motociclete, dar daca nu alergi pe centrul strazii si cu muzica data la maxim in casti, totul e ok 😀

Pe toata durata facultatii cred ca am fost de maxim 5 ori sa alerg aici,  prima experienta fiind cea mai interesanta : am dat o tura , dupa care ne-am reorientat catre bere si o punga de seminte :)).  Alergatul in Regie primeste deci un punct bonus 😀

Concluziile ?  Locul este unul bun pentru toate categoriile de alergatori.  In plus, daca alergi singur tentatia berii este mai mica :D.

Funny quotes

I run so I can eat … And, of course, for sanity and stress relief, but mostly for food … I love food

Run? I thought they said rum…

It’s not sweat … Your fat cells are crying.

Chuck Norris never ran a marathon!

The truth is you can always run faster but sometimes the truth hurts

Life is short… running makes it seem longer.

Running is like banging your head against a brick wall. It feels so good when you finish.

Runners will survive the zombie apocalypse

Running won’t kill you, you’ll pass out first!

Running: because golf, football, and rugby only take one ball

It’s rude to count people as you pass them. Out loud.

“WTF? (Where’s The Finish?)”

Semimaratonul International Petrom

Loc: Bucuresti

Data: 19 mai 2013

Cu : George, Alex, Cezar, Cristina, Ciprian, Andrei G., Flavia

Muzica : Vama Veche

Semimaratonul International Petrom sau 21 de kilometri pe strazile din centrul Bucurestiului. A fost prima data cand am participat la o cursa organizata dupa regulile federatiei internationale de atletism :D.
Traseul stradal al cursei a pornit de la Piata Constitutiei, a ajuns la Piata Alba Iulia, apoi pe bulevardele Decebal si Basarabia pana la Stadionul Notional, s-a intors inapoi la Piata Unirii si Piata Constitutiei, a trecut pe la Piata Victoriei, pentru a ajunge, dupa un ocol pe la Eroilor, inapoi in zona de start.Image

Inainte de start, ma gandeam ca un timp in jurul a doua ore ar fi in concordanta cu nivelul actual de pregatire. Existau insa doua probleme : faptul ca se anunta o vreme extrem de calda duminica, si ca nu alergasem decat o singura data 21 de kilometri, si atunci era 1 decembrie .

Startul in proba de semimaraton s-a dat la ora 9 30 in aplauzele a peste 3000 de alergatori inscrisi la cele 4 probe stabilite de organizatori (semimaraton, cros, cursa populara si stafeta). Prima parte a traseului am parcurs-o intr-un ritm bun, astel incat la primul punct intermediar (plasat la circa 7 km) am ajuns dupa 38 de minute, in grafic fata de timpul si viteza pe care mi le stabilisem. Undeva pe la kilometrul 5.7 i-am vazut, pe traseul de intoarcere(adica pe la kilometrul 10) , pe liderii cursei : niste kenieni care alergau ca nebunii fara niciun fel de stres :D. Mi-am adus aminte de un citat din cele cateva pagini pe care le-am citit din cartea Born to Run : “Every morning in Africa, a gazelle wakes up, it knows it must outrun the fastest lion or it will be killed. Every morning in Africa, a lion wakes up, it knows it must run faster than the slowest gazelle, or it will starve. It doesn’t matter whether you’re the lion, or a gazelle – when the sun comes up, you’d better be running”.  La cum alergau si cat de slabi erau , pareau sa fie pe postul gazelelor 😀

Incepea insa sa devina din ce in ce mai cald, si apa pe care o beam sau mi-o turnam in cap 😀 parea sa nu aiba niciun efect. Am continuat sa alerg, insa era clar ca viteza era din ce in ce mai redusa. Am ocolit Arena Nationala si m-am indreptat inapoi spre Piata Constitutiei, Am reusit sa alerg fara oprire circa 12 kilometri, dupa care resursele de energie s-au terminat parca brusc, astfel incat am inceput sa combin zone de mers, cu zone de alergare, si acest lucru s-a resimtit in timpul pe care l-am obtinut si in evolutia vitezei mele 😀

Image

Melodiile pe care le ascultam erau parca in concordanta deplina cu situatia din cursa, pentru ca playlist-ul meu ajunsese la Vama Veche. Era  din ce in ce mai cald, versurile imi ziceau ca “sunt atat de usor, am doar soare in vene”,  eram din ce in ce mai obosit ? “picioarele deja nu si le mai simtea, si o caldura invaluie tot trupul”, incurajarile celor de pe margine care ne ziceau ca mai e putin pana la final? “copile nu fi prost, orasul e departe!” , asfaltul care pentru articulatiile mele parea din ce in ce mai tare?  “Fratilor va spun cinstit / Orasul m-a nenorocit/ Hai sa ne mutam la mare / O tara de orase goale”.  Pentru ca, fix inainte ca muzica mea sa se opreasca brusc sa vina parca si concluzia “Trebuie sa ajung pe-o terasa la mare / Sa-mi pierd vremea pe plaja / Sa ma-mbat si sa cant” 😀

Am avut si o mica urcare pe traseu, la Piata Victoria, dupa care ne-am indreptat spre Spitalul Municipal de la Eroilor. Am trecut pe langa doi concurenti lesinati de caldura care primeau asistenta medicala, ulterior  auzind ca 8 au ajuns la spital din motive similare. In consecinta, ma bucuram ca finalul este atat de aproape. Am trecut si pe la al doilea punct intermediar, si m-am indreptat spre final. Pe ultimii 200 de metri am alergat mai repede decat o facusem pe tot traseul …ma gandeam ca poate o sa mi se faca poze 😀

Am terminat in 2:14:36 pe locul 801 din 1341 de concurenti care au luat startul. Evident se putea mult mai bine.  Sunt convins insa ca pana la Maratonul International Bucuresti din toamna voi fi mai antrenat si voi reusi un timp mai bun. Pana atunci insa tine minte “when the sun comes up, you’d better be running”

Bucegi 7500

Loc : Bucegi
Data : 21 iulie 2012
Cu : Andreea, Vlad, Marian, Lore, Cristi, Cezar, Alex C., Catalin, Radu, Grigore

…. a fost inceputul, prima cursa montana la care am participat. Inainte de aceasta aventura, urcatul pe munte nu se numara printre pasiunile mele, iar alergatul (fara minge :D) mi se parea o pierdere de timp. Am acceptat sa particip mai mult din orgoliu si pentru ca m-am gandit “Cat de greu poate sa fie?”. Erau intr-adevar 45 de kilometri si o diferenta de nivel care mi se parea inspaimantatoare, dar la urma urmei si timpul limita mi se parea mai mult decat acceptabil.

Cum coechipiera mea, Andreea, participase anterior la doua alte curse la Brasov si Cozia, cu vreo 3 saptamani inainte de ziua startului am decis ca orele saptamanale de fotbal sau baschet nu sunt suficiente pentru ceea ce avea sa urmeze. Asa ca am inceput un usor program de antrenament. Daca ma gandesc acum, la aproape un an dupa, a fost mult prea usor, pentru ca in 3 saptamani am alergat doar vreo 30 de kilometri.

Zilele au trecut destul de repede, iar incurajarile venite din partea prietenilor au fost dintre cele mai bune : “Sunteti nebuni”, “Mi-a parut bine ca te-am cunoscut”, “Nu face risipa de apa, pe munte o sa-ti para rau”, “Te-ai uitat la ultimele episoade cu Bear Grylls? S-ar putea sa ai nevoie”.

Astfel incat cand am ajuns in apropierea cursei eram macar pregatit din punct de vedere psihic. Sau cel putin asa credeam. In seara de dinaintea cursei am dormit doar vreo 3-4 ore, astfel incat dupa ce ca nu eram prea antrenati, am ajuns la start si obositi.
La 6 dimineata fix, am vazut cum cativa zeci de oameni, printre care si noi, o pornesc la drum. Prima parte a traseului mi s-a parut foarte frumoasa, probabil pentru ca era asa de placut afara, eram si odihniti, iar urcarea nu era prea dificila. Astfel ca am ajuns la cabana Omu intr-un timp acceptabil. Pe Valea Cerbului am mers intr-un ritm mai alert, si cu toate ca nu am alergat, am depasit cateva echipe pe traseu. 

A urmat apoi o scurta bucata de plat printre masini, praf, miros de gratare si manele :D. Dupa o scurta oprire la cabana Diham am inceput sa urcam. O panta abrupta prin soare, visul tuturor celor carora nu le place sa urce, ne-a linistit repede, deci, am inceput sa ne oprim si sa bem apa din ce in ce mai des. Pana la Poiana Izvoarelor am facut ceva mai mult, insa eram in continuare in grafic pentru a ajunge inapoi la Omu in limita impusa de organizatori.    

Nu aveam insa nici cea mai mica ideea despre ce avea sa urmeze. Dupa un scurt popas pentru alimentare la Poiana Izvoarelor, am repornit la drum. Pe ultima parte a drumului catre Prepeleac am constatat ca traseul devine din ce in ce mai greu, ca resursele de energie incep sa dispara si ca era din ce in ce mai cald. Surpriza a fost mare cand am ajuns la Prepeleac si am constatat ca nu exista surse de apa 😦 (daca am fi participat la sedinta tehnica am fi stiut:D). Partea buna a fost ca nu am avut motive sa pierdem prea mult timp aici…As fi dat totusi cateva minute pe cateva sticle cu apa:D

Drumul pana la cabana Omu m-a terminat si fizic si psihic. Pantele mi se pareau din ce in ce mai mari, apa era din ce in ce mai putina. Popasurile erau insa din ce in ce mai dese. Din motive necunoscute (prostie probabil) am refuzat la un moment dat sa beau apa de la un alt concurent cand mi-a oferit, pentru ca am considerat in acel moment ca aveam destula. Peste vreo ora deja regretam prostia facuta :D. Ne-am oprit la un moment dat sa mancam , insa pentru ca apa nu era prea multa, am simtit parca cum cascavalul, ca si mine, se opreste undeva pe traseu, inainte sa-mi ajunga in stomac. Ne-am bucurat de foarte multe ori cand vedeam cate un varf, doar ca sa constatam apoi ca nu era varful pe care il cautam noi, si ca mai e pana sa ajungem la destinatie :D. Ma gandeam la ideea pe care o aveam despre iesirile la munte: umbra, stat la o cabana, un gratar, o bere …. astfel incat m-am intrebat de nenumarate ori ce naiba caut eu pe acolo? si am zis ca nu o sa mai fac astfel de greseli pe viitor.

Intr-un final am ajuns la Omu, cu vreo 15 minute inaintea termenului limita de 11 ore impus de organizatori. Am baut instant 1 litru de apa , apoi inca unul, si dupa vreo 45 de minute care nici nu stiu cand au trecut, ne-am repus in miscare. Pana la final, traseul ni s-a parut atat de lung, dar nu mai aveam niciun fel de stres, pentru ca eram convinsi ca mai greu nu poate sa fie si ca nu avem cum sa nu terminam cursa.

Ne-am propus sa incercam sa terminam inainte sa se lase intunericul, dar pentru ca au mai fost totusi niste zone de urcare si niste scurte popasuri, pe la Saua Strunga, lumina s-a stins parca brusc. Am mai gasit 2 echipe care pareau sa stie drumul, si am mers impreuna cu ei pana la zona de finish. Am ajuns la final dupa 17 ore si 15 minute, morti de oboseala dar fericiti ca am terminat si ca am primit medaliile :D. 

A doua zi ne miscam ca niste zombies. Cand am ajuns inapoi in Bucuresti, am facut pe o distanta de vreo 700 de metri , circa 25 de minute. Ce bine ca aveam apoi concediu o saptamana, pentru ca 2-3 zile cu greu m-am putut misca.
Per total, a fost extrem de greu, dar, ceva s-a schimbat, pentru ca dupa Bucegi 7500 , participatul la astfel de competitii a devenit una dintre pasiunile mele, astfel incat de fiecare data, astept cu nerabdare urmatoarea aventura.

Crosul Padurii

Loc : Parcul Tineretului, Bucuresti
Data : 4 noiembrie 2012
Cu : George, Cristi M., Andrei G.
Muzica: Havasi

A fost prima cursa la care am participat pe aleile din Bucuresti, locatia aleasa de organizatori, Parcul Tineretului, fiind mai mult decat inspirata.

Cu o seara inainte fusesem la concert la Sala Palatului, astfel incat la ora startului vedeam parca inca degetele lui Havasi miscandu-se cu atata rapiditate pe clapele pianului, iar in urechi imi rasunau inca notele din Lacrimosa, Storm si mai ales din colectia Drum and Piano.

Vremea a fost foarte frumoasa pentru aceasta perioada a anului, un pic prea calda poate. Dupa o scurta incalzire in zona startului (intretinuta de un grup de practicanti de Zumba si alte “sporturi” din aceeasi categorie :P), am luat-o la fuga pe aleile parcului. Am parcurs cei aproape 10 kilometri in aproximativ 49 de minute, cu o viteza medie de 11.6 km pe ora. 

Analizandu-mi dupa cursa performantele :P, am ajuns la concluzia ca in a doua jumatate a cursei am alergat mai repede decat la inceput. 

Image

Image

Concluzia de la final, unde nu am ajuns epuizat, a fost ca s-ar fi putut obtine un timp mai bun si ca e nevoie de mai multa experienta pentru o dozare eficienta a resurselor 😀

Organizatorii au facut o treaba  buna, din banii obtinuti intreprinzandu-se o serie de campanii de plantare de copaci in zone din apropierea Bucuresti-ului (inclusiv la Poroschia, langa Alexandria city :P).

Singurul minus, lipsa medaliilor de finisher, dar in fond a fost o cursa in care am alergat nu doar pentru noi, am alergat pentru un viitor mai verde, am alergat pentru padurea copiilor.

In 2013, cursa va fi in nocturna , tot in Parcul Tineretului. Vino si tu !! Mai multi participanti, un viitor mai verde pentru tine si pentru copiii tai 😀

EcoMarathon

Loc : Moeciu de Sus
Data : 11 mai 2013
Cu : George, Lore , Cristi, Cezar, Alex, Cristina, Ciprian, Andrei G, Rares, Flavia

A fost pentru prima data cand am participat la EcoMarathon, si per total impresia a fost aceea a unui concurs foarte bine organizat. Am plecat spre Moeciu de Sus unde urma sa ne astepte o diferenta de nivel pozitiva de 2400m pe un traseu impartit in 3 bucle care formeaza trifoiul EcoMarathon-ului. Distanta totala ? 42 de km … insa impartirea in cele 3 bucle lasa posibilitatea unui finish prematur in zona startului 😀

Am plecat veseli ….ne-am intors tot veseli, insa serios afectati de efortul depus, mai ales pe urcarile din ultimele bucle. Sau cel putin o parte dintre noi 😀

Atmosfera a fost foarte frumoasa inca de la inceput … peste 1000 de oameni ingramaditi in zona startului numarand in cor secundele pana la inceputul aventurii. Traseul a inceput cu o zona de fals plat pe asfalt , urmata de o urcare nu foarte dificila, dar suficient de lunga cat sa te scoata din ritm. Tinand cont ca mai urmau peste 30 de km, am zis sa nu fortez prea tare si sa imi pastrez o parte din energie 😀
A urmat o coborare foarte frumoasa in care am depasit multi concurenti :D, doar ca sa ii revad ,pe o parte dintre ei, pe urcarea care a urmat. Nu inteleg cum pot unii sa urce atat de repede, dar sa coboare mult mai incet decat mine :-??

Pe ultimii 4 km din bucla 1 a trebuit sa ma opresc de cateva ori sa imi leg sireturile de la adidasi, astfel incat am pierdut cateva minute degeaba . Deja parca incepusem sa ma enervez, noroc insa ca sunt calm 😛 Mai mult, pe ultima coborare, am constatat la un moment dat ca nu mai am chip-ul primit de la organizatori :-S. Am zis ooooops, si nu atat ca nu as mai fi putut continua cursa, ci pentru ca ar fi trebuit sa dau 200 RON pentru pierderea chip-ului. Noroc ca l-am gasit destul de repede….. dar din pacate nu am mai putut sa il prind la loc.

Cum insa ideea unui finish mai rapid, echivalent cu cursa de cross, imi incoltise de ceva vreme in minte, am luat-o la vale spre zona de start cu chip-ul strans in mana. Dupa aproximativ 1h50′ am terminat traseul de cross si m-am retras la stand-uri .

Planuisem sa termin bucla 2 in doua ore si ceva, astfel incat credeam ca intre orele 11 si 13 o sa fie un chin total. Nu mi s-a parut deloc asa … probabil pentru ca am petrecut in zona de start mancand fructe si paste si band ceai si vin 😀
Dupa ce m-am alimentat bine, am facut pe voluntarul. M-am dus sa imi sustin colegii la finalurile buclelor 2 si 3 , pentru ca e intotdeaua bine sa auzi un “Hai ca mai e putin” sau “Bravooo” .

Traseul in sine e foarte frumos …. Cum a fost pe buclele 2 si 3 si cateva poze de pe traseu (plus in curand o postare separata despre frumusetile din zona Moeciu) puteti vedea aici (http://neverendingtrails.wordpress.com)

A fost prima cursa pe care nu am terminat-o la categoria la care m-am inscris, dar tinand cont ca nu eram in cea mai buna conditie fizica si ca duminica e Semimaratonul Petrom in Bucuresti, cred ca decizia luata a fost cea mai buna. Aaaa … si sa nu uitam de prietenii care dupa mergeau ca niste pinguini 😀

Si cred ca daca se va publica clasamentul o sa fiu printre primii la categoria mea… Marathon – DNF 😛